MUZEUL MARAMUREȘAN:  Conferința internațională  – Cooperare transfrontalieră Ucraina V4

Muzeul Maramureșan a fost prezent la Conferința internațională „Cooperare transfrontalieră Ucraina – V4”, desfășurată la Universitatea Națională din Ujhorod, în perioada 5–6 februarie.

Conferința „În căutarea celor mai bune forme și practici pentru Ucraina: cooperarea transfrontalieră în țările Grupului de la Visegrád” a reprezentat evenimentul final al proiectului „CBC în Ucraina și V4: în căutarea exemplelor de bune practici”, finanțat de Fondul Internațional Vișegrad.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu universități și instituții din Slovacia, Polonia, Cehia și Ungaria și a avut ca obiectiv identificarea și adaptarea unor forme eficiente de cooperare transfrontalieră pentru regiunile de frontieră ale Ucrainei, în contextul integrării europene.

Participarea Muzeului Maramureșan la acest eveniment internațional a oferit un prilej valoros de dialog și schimb de experiență cu specialiști din țările Grupului de la Visegrád și din Ucraina, contribuind la consolidarea cooperării transfrontaliere și la promovarea bunelor practici europene în domeniul cultural și al cercetării.

În cadrul acestui dialog internațional, din partea Muzeului Maramureșan, la eveniment a fost prezent, Chiș Vasile Timur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.