Actorul Mitică Popescu, încarcerat timp trei ani în mai multe închisori comuniste, printre care şi colonia de muncă de la Periprava, povesteşte cum mulţi deţinuţi mureau de foame şi de epuizare, iar alţii de inimă rea, declarând că el a avut noroc că era tânăr când a fost condamnat.Mitică Popescu arată, pentru gandul.info, că a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că nu şi-a turnat nişte prieteni care, la o petrecere, au spus că vor să plece în America, în anul 1958.
"Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate", relatează actorul, precizând că a fost condamnat pentru "Nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei".
Pe Fişa matricolă penală care i-a fost întocmită scrie însă că Dumitru Popescu, student în anul II la Teatru în momentul reţinerii, fusese arestat de Securitate, pe 5 noiembrie 1958, "pentru faptul de Trădare şi trecere de frontieră".

Lasa un raspuns