Misiunile jandarmilor maramureșeni  în acest sfârșit de săptămână

      Şi în acest sfârşit de săptămână, pe raza judeţului nostru vor avea loc mai multe evenimente în spaţiul public astfel că jandarmii maramureşeni vor executa misiuni specifice în cooperare cu celelalte instituţii abilitate pentru ca aceste manifestări să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Sâmbătă, 9 aprilie, în municipiul Baia Mare jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării manifestărilor promoționale; „Retro Parada Primăverii”, organizată de Asociaţia Retromobil Club România, care va începe în Piaţa Libertăţii de la ora 09:30 și „Deschiderea sezonului moto”, organizată de Asociaţia Nord 6 Riders, care va începe în Piaţa Libertăţii de la ora 11:00.

Totodată, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării meciurilor de fotbal ce vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 17:00; pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare, între echipele C.S. Minaur Baia Mare –Asociaţia Club Sportiv C.A.O. 1910 și la Baza sportivă Şomcuta Mare, între echipele C.S. Progresul Şomcuta Mare – C.F.R. 2 Cluj.

De asemenea, sâmbătă începând cu ora 19:30, jandarmii vor fi prezenţi  pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă publică pe timpul procesiunii religioase  Calea Crucii”, organizată de către Parohia Romano-Catolică nr. 1 Baia Mare.

Duminică, 10 aprilie, între orele 09:00-13:00, jandarmii vor fi la datorie în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus și Târgu Lăpuș unde la lăcașurile de cult  romano – catolice şi reformate se vor organiza slujbe religioase cu ocazia sărbătorii de „Duminica Floriilor”.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive ce vor avea loc duminică astfel; începând cu orele 11:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, se va desfăşura meciul de handbal feminin între echipele C.S. Minaur Baia Mare – C.S. Gloria 2018 Bistriţa Năsăud iar de la ora 15:00, în localitatea Săliștea de Sus, se va desfășura meciul de fotbal între echipele A.S. Recolta Săliștea de Sus și C.S. Bradul Vișeu de Sus.

Jandarmii maramureșeni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, continuă să desfășoare activitățile specifice alături reprezentanți ai administrației publice locale, ai Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Maramureș, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști, organizații neguvernamentale, voluntari și reprezentanți ai societății civile, care acționează în sprijinul persoanelor venite din Ucraina prin punctul de trecere a frontierei de stat.

    Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.