Pentru ca manifestările din spațiul public ce au loc și în acest sfârșit de săptămână pe raza județului să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii sunt prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate tulbura buna desfăşurare a acestor evenimente.
În parcarea complexului comercial ,,Value Center” din municipiul Baia Mare, începând de vineri și până duminică, va avea loc manifestarea promoțională „Produs de Cluj”; Asociaţia Nord 6 Riders organizează manifestarea „RESPECT ÎN TRAFIC 2023 ”, iar la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, începând cu ora 17:30, se va desfăşura meciul de handbal masculin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare și C.S.M. Oradea.
Duminică, jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării manifestării cultural-artistice ,,Tânjaua Hotenarilor”, care va avea loc în comuna Ocna Șugatag, începând cu ora 09:30, precum și în localitatea Ruscova, pe timpul manifestării cultural-artistice „Cântece şi dansuri de pe Valea Ruscovei” care va avea loc începând cu ora 12:00.
De asemenea, duminică, jandarmii vor fi la datorie pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele C.S. Zorile Moisei – C.S.O. Bradul Vişeu, care va avea loc pe stadionul local din Moisei, începând cu 16:00, dar și în localitatea Groșii Țibleșului, pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele ACS Bradul Groşii Ţibleşului – CS Academica Recea care va începe la ora 16:00.
Desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente este una dintre prioritățile jandarmilor, iar pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă participanților să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură, să respecte măsurile stabilite prin legislația în vigoare iar în caz de nevoie să solicite sprijinul efectivelor aflate în dispozitiv sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Lasa un raspuns