Mircea Geoană a fost exclus din PSD

Mircea Geoană a fost exclus din PSD
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD în urma deciziei luate în CExN, marţi, cu 50 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri. Dezbaterile din CExN au durat aproape patru ore.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după decizia CExN, că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, "cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter".
"Din păcate, acest partid, atâta vreme cât este condus din umbră de Iliescu şi Năstase nu are vreo şansă de reformare. Au pus în fruntea partidului o marionetă cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter, cu un ton suburban. Nu am văzut niciodată atâtea minciuni şi invective, nu am vazut niciodată atât de puţină decentă în relaţiile din partid", a spus Geoană.
"Mă îndurerează pentru că a fost vorba despre o decizie annunţată. Ponta şi-a pus demisia pe masă şantajând colegii. Înţeleg presiunea la care unii colegi au fost supuşi", a spus Geoană."Ponta şi acoliţii bat câmpii în ceea ce priveşte aşa-zisele acuzaţii. Doar astăzi au fost capabili să producă un document după mascarada de la Comisia de Integritate", a spus Geoană.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.