Ministerul Sănătăţii a modificat legislaţia privind tratamentul în străinătate al bolnavilor care prezintă afecţiuni deosebit de grave şi care nu pot fi tratate în ţară, fiind stabilite termene clare pentru fiecare etapă a procedurii privind trimiterea unor categorii de bolnavi la tratamente în străinătate.Potrivit unui comunicat remis luni de MS, în premieră, s-a creat cadrul legislativ pentru efectuarea corespondenţei cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială de către bolnavi sau reprezentanţii legali ai acestora. Până în prezent această corespondenţă era purtată numai de direcţiile de sănătate publică.În condiţiile în care bolnavii sau reprezentanţii legali ai acestora îşi exprimă opţiunea pentru a realiza corespondenţa în mod direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, acestora le revine obligaţia de a prezenta direcţiei de sănătate publică documente oficiale emise de clinici, cu antet şi semnătură, care cuprind date privind: identificarea clinicii; identificarea pacientului; costul tratamentului; condiţiile de plată; programarea pacientului.În noua legislaţie a fost eliminat criteriului "beneficiul tratamentului estimat pentru societate" dintre criteriile de prioritate utilizate pentru aprobarea finanţării tratamentului în străinătate în cazul în care solicitările de finanţare a tratamentelor în străinătate depăşesc fondurile stabilite lunar cu această destinaţie.De asemenea, s-a instituit obligaţia bolnavului de a se prezenta în termen de 14 zile lucrătoare sau ori de câte ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în străinătate, pentru evaluarea stării de sănătate consecutivă tratamentului aplicat în clinica din străinătate.Şi medicul curant de specialitate care recomandă tratamentul în străinătate va avea obligaţia de a elabora un raport medical pentru evaluarea stării de sănătate la un an după primul control efectuat, cu transmiterea acestuia direcţiei de sănătate publică.Conform noii legislaţii s-a instituit obligaţia direcţiilor de sănătate publică de a afişa şi actualiza periodic informaţiile cu privire la numărul cererilor înregistrate pentru trimitere la tratament în străinătate şi stadiul soluţionării acestora. Integral pe www.agerpres.ro
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Ministerul Sănătăţii a modificat legislaţia privind tratamentul în străinătate al bolnavilor

Lasa un raspuns