Mihai Eminescu omagiat de românii din Transcarpatia

Mihai Eminescu omagiat de românii din Transcarpatia
La 162 de ani de la naşterea marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu, românii din Maramureşul istoric inclus, Regiunea Transcarpatia Ucraina, au organizat sâmbătă o serie de evenimente în localitatea Strâmtura. Manifestările au fost organizate de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia” şi Secţia regională de învăţământ.
La fel ca şi anul trecut, atunci când manifestările au fost organizate în localitatea Cărbuneşti, delegaţia judeţului Satu Mare a fost condusă de senatorul Valer Marian. Oaspeţii din România s-au declarat impresionaţi atât de modul în care s-a păstrat limba română, portul popular, cântecele, dansurile sau obiceiurile străbune în Transcarpatia, cât şi de ospitalitatea deosebită pe care au reconfimat-o românii din dreapta Tisei.
La evenimentul care s-a desfasurat sambata a participat o delegatie de romani veniti din Satu Mare in frunte cu senatorul Valer Marian, care a ţinut să îi felicite pe maramureşenii din dreapta Tisei pentru că au ştiut să păstreze şi să preţuiască limba română, precum portul şi cântecele, dansurile şi obiceiurile străbune.
Manifestările de sâmbătă au debutat la ora 10.00, printr-un parastas la Biserica ortodoxă Strâmtura. De la ora 11.00, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, Ion M. Botoş, a deschis oficial manifestarea culturală, după care a urmat vernisajul expoziţiei de carte Mihai Eminescu. Au participat elevi ai şcolilor din 12 localităţi locuite de românii maramureşeni. La finalul concursului, marele premiu al concursului a fost câştigat, la fel ca şi anul trecut, de către Anghelina Iodi, elevă în clasa a IV-a a şcolii din Apşa de Jos. La manifestarile dedicate poetului nostru national a participat si o delegatie de romani din  Sighet in frunte cu viceprimarul Ovidiu Nemes.
La finalul celei de a VI editii a manifestărilor dedicate lui Mihai Eminescu preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, dr. Ion M. Botoş, le-a mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi oaspeţilor pentru prezenţă. În cele şase comune româneşti din regiunea Transcarpatia, zonă care a aparţinut Maramureşului istoric şi care este denumită “România Mică” de către românii de aici, locuiesc în jur de 45.000 de români.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.