VIDEO | Migranți din Siria și Irak opriți lângă graniță. Erau 16 persoane într-o Dacia Lodgy

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat ieri, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 15 cetățeni străini, solicitanţi de azil în România, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria spre a ajunge în Occident.

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Carei, structură a ITPF Sighet, au oprit pentru control, pe un drum comunal, la aproximativ 400 metri de linia de frontieră, un autoturism Dacia Lodgy înmatriculat în România, condus de un tânăr de 26 de ani din județul Argeș. În mașină se aflau nu mai puțin de 15 cetăţeni străini – 14 cetățeni din Siria și unul din Irak, dintre care şapte adulți cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani și opt minori, cu vârste între 1 şi 14 ani, solicitanţi de azil în România. Aceștia intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Cetăţenii străini sunt cercetaţi acum pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cetăţeanul român pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. Totodată, pe numele şoferului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.