Luni, vremea se va menţine în general închisă, iar regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date în aproape toată ţara, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Pe parcursul zilei va mai ploua slab, local în estul teritoriului şi izolat în rest. Începând din orele serii aria ploilor, moderate cantitativ, se va extinde în sud şi sud-vest. În zona de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele munţilor. Temperaturile maxime vor fi de la 4…5 grade în nordul Moldovei până la 13…14 grade în nord-vestul teritoriului, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Pe arii restrânse va fi ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Luni, cerul va fi noros, iar în cursul nopţii temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă, în continuare mult mai ridicată decât normalul perioadei, se va situa în jurul valorii de 5 grade.
ÎN ŢARĂ:
Marţi, vremea se va menţine în general închisă, dar mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii martie în majoritatea zonelor. Vor fi ploi, în general moderate cantitativ, pe arii extinse în Oltenia şi Muntenia, iar în restul ţării va ploua slab, cu caracter local. În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat şi trecător şi în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între 0 şi 7 grade. Pe areale restrânse va fi ceaţă.
Stiri de actualitate:
RUGBY: „Zimbrii”, în fața primului meci din Cupa României
IPJ: Accident feroviar în Baia Mare
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Drumeție în Munții Gutâi
VIDEO: În Maramureș nu este niciun focar activ de pestă porcină africană la porcul domestic
SIGHETU MARMAȚIEI: Întrerupere planificată a alimentării cu energie electrică
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 36 de organizații la Forumul Național al Organizațiilor Maghiare de Pensionari din România din Sighetu Marmației
COLONIA PICTORILOR: Curs de fotografie analogică pentru adulți și studio foto
AJOFM MARAMUREȘ: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Mare și Baia Sprie
BAIA MARE: Târg de Sfântul Dumitru la Muzeul Satului
VOLEI: Un nou turneu amical pentru Știința Explorări
IPJ: Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor în mijlocul comunității din Sarasău
VIDEO: Sindicatele au ridicat necesitatea unui dialog social real și a unor consultări directe
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
METEO: Vremea rămâne închisă. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Lasa un raspuns