MĂSURI: Somați să nu mai depoziteze gunoaie și lemne pe domeniul public

MĂSURI: Somați să nu mai depoziteze gunoaie și lemne pe domeniul public

 O sesizare făcută pe un site de socializare de o sigheteancă a rezolvat problema locuitorilor de pe strada Unirii. Aceasta a postat câteva fotografii în care atrăgea atenția că unii localnici fac adevărate depozite de deșeuri și material lemnos lângă containere. Serviciul Public de Gospodărire Urbana s-a autosesizat în acest caz și a luat măsuri ca zona să fie curățată.

În urma notificării făcute de Urbana,  angajații societății de salubrizare s-au deplasat pe strada Unirii pentru a curăța zona. Despre această situație au fost sesizate și Poliția Ecologică și Poliția Locală.
„Într-adevăr, s-a luat legătura cu firma de salubrizare care a salubrizat această zonă și a salubrizat pe lângă toate containerele din oraș. Aici este și un depozit de material lemnos, o să mergem să dăm o somație să își facă curat sau să le ridice de pe domeniul public”, a spus Ovidiu Șuștic, şeful Poliţiei Ecologice din Sighetu Marmaţiei.
În urma verificărilor făcute, în cartierul Unirii s-au descoperit mai multe depozite de lemne. Cei care nu vor curăța zona în urma somațiilor primite riscă amenzi usturătoare.
 “Cei care nu vor face curat nici după aceste somații vor fi amendați conform hotărârii Consiliului Local. Să facem o diferență între gunoaie și lemne. Acestea sunt lemne, gunoaiele de lângă containere au fost ridicate. Firma de salubrizare o dată pe lună face curat și salubrizează zona de lângă containere, iar aceste containere se ridică zilnic”, a mai precizat şeful Poliţiei Ecologice, Ovidiu Șuștic.
În cartierul Unirii a devenit deja o obișnuință pentru localnici să depoziteze mobilă, deșeuri sau lemne lângă containere. Astăzi s-a curățat toată zona și toți cei care aveau depozite de lemne sau deșeuri lângă containere au fost somați să le curețe în cel mai scurt timp.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.