Pentru a combate fenomenul muncii nedeclarate, a fost adoptată o Ordonanță de Urgență a Guvernului care modifică și completează Codul muncii. În baza actului normativ, angajatorul are obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă și documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru. În caz contrar, sancțiunile sunt usturătoare.
Acest act normativ a intrat în vigoare din data de 07 august 2017, însa dispozițiile intra în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării in Monitorul Oficial. Reglementările actului normativ creează posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfășoară activitate la locul de muncă controlat, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în registrul general de evidență a salariaților. Orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de munca în timpul executării acestuia, impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.
„Modificarea Codului muncii vizează adaptarea legislației naționale la noile provocări cu care se confruntă autoritățile, în special cele legate de fenomenul muncii nedeclarate. Munca nedeclarată reprezintă un fenomen de o gravitate crescută cu care se confruntă societatea, cu consecinţe negative atât asupra lucrătorului, cât şi asupra bugetului de stat, care se manifestă în diferite forme, atât prin nedeclararea către autorităţi a întregii activităţi a salariatului, cât şi prin declararea parţială a activităţii acestuia”, se arată într-un comunicat remis azi de către Inspectoratul Teritorial de muncă Maramureș.
În siatuațiile în care se constată munca nedeclarată, sancțiunile aplicate sunt extrem de usturătoare. De pildă primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în forma scrisă, în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii se sancționează cu amendă în cuantum de 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată. Aceeași sancțiune se aplică și pentru situațiile în care se primește la muncă o persoană fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Tot 20.000 de lei amendă primesc și angajatorii care primesc la muncă un salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, ori dacă îl primește la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial. Fapta angajatorului de a nu pastra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, se sancționează cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
În vederea încurajării contravenientului la conformare și la plata benevolă a amenzii contravenționale, s-a instituit posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului verbal de sancționare. Altă modificare stabilește că primirea la muncă a unei persoane aflată ilegal în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Lasa un raspuns