Un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă" şi adoptarea unor măsuri în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de derulare a acestuia se află pe agenda şedinţei de guvern de marţi.
De asemenea, va fi dezbătut un proiect de hotărâre pentru completarea articolul 3 din anexa 1 la Hotărârea Guvernului 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", se arată în agenda transmisă de Biroul de presă al Executivului.
Pe agenda reuniunii se mai află un proiect de lege pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesuale penale.
Un alt act normativ vizează normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor metodologice de aplicare a Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe masa Cabinetului se va mai afla un proiect de hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului 975/2012 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VITAL: Intervenție programată – presiune redusă la furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SIGHET: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a agresat soția
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru CSM Sighet
SPECIAL: Jandarmii maramureșeni, alături de salvatorii internaționali la Maltese Rescue Maneuvers
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
COLONIA PICTORILOR: Proiecția filmului artistic „Tânărul Washington” – 250 de ani de la nașterea Statelor Unite ale Americii
SIMPOZION: „Arestarea episcopilor – de la martiriu la fericire”, ediția a XXI-a
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 19 octombrie în Baia Mare, Baia Sprie ți Tăuții Măgherăuș
HANDBAL: Înfrângere pentru fetele de la Minaur la Craiova
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
Măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de derulare a programului ‘Prima casă’, pe agenda şedinţei de Guvern

Lasa un raspuns