Sâmbătă 18 februarie 2012 Papa Benedict al XVI-lea a celebrat un nou Consistoriu Ordinar Public. Cu această ocazie au fost creaţi 22 de noi Cardinali ai Bisericii Catolice, printre care şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La eveniment a participat si o delegatie din partea eparhiei de Maramures, din care a facut parte si parintele Marius Visovan, care astazi ne-a impartasit bucuria acelor momente.
La momentul liturgic prescris, fiecare Cardinal a urcat la altarul Confesiunii Sfântului Apostol Petru unde a primit bereta roşie, simbol al dăruirii până la vărsarea sângelui din dragoste faţă de Biserică, inelul de Cardinal având încrustate figurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi o stea ce o reprezintă pe Maica Domnului, precum şi decretul de numire conţinând numele bisericii al cărei titular devenea noul Cardinal, şi care pentru Preafericitul Lucian este biserica Sfântului Atanasie de la Roma. După această ceremonie, Preafericitul Lucian, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti Ioan Robu şi cu Episcopul Romano-Catolic de Iaşi Petru Gherghel, au participat la un prânz festiv oferit de Congregaţia pentru Bisericile Orientale, la care au fost prezenţi la invitaţia Cardinalului Leonardo Sandri Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale mai mulţi purpuraţi printre care decanul Colegiului Cardinalilor, Eminenţa Sa Angelo Sodano, Arhiepiscopul de Viena Christoph Schönborn, precum şi alţi invitaţi. Sfântul Părinte, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite şi credincioşilor prezenţi, a spus: “Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru!

Lasa un raspuns