MARAMUREŞEANUL ANULUI: Vezi între cine se dă lupta la categoria "Cultură"

MARAMUREŞEANUL ANULUI: Vezi între cine se dă lupta la categoria "Cultură"

Ediţia cu numărul doi a campaniei Maramureşeanul Anului, demarată de către trustul de presă TV Sighet, Sighet FM şi MaraMedia.ro, desemnează şi în acest an cei mai votaţi maramureşeni care s-au făcut remarcaţi în anul precedent. La categoria cultură publicul are de ales între cinci nominalizaţi.
Pictorul baimarean Adrian Ghenie a intrat în competiţie datorită faptului că a fost desemnat de către publicația artnet.com drept cel mai tranzacționat și apreciat artist de pe întreg mapamondul în anul 2014. O altă nominalizare la Maramureşeanul anului 2014, de data aceasta în nume colectiv, este pentru Ansamblul Naţional Folcloric “Transilvania”, care a obţinut marele premiu al Festivalului International de Folclor din Italia. Sculptorul sighetean Ioan Bledea a intrat şi el în competiţie la ediţia din acest an după ce a realizat în 2014 prima sa lucrare religioasă. Ansamblul “Mugurelul” a câştigat locul I la mai multe concursuri internationale în 2014, fapt pentru care a fost nominalizat la categoria cultură, în nume colectiv. Cel de-al cincilea concurent pentru titlul de Maramureşeanul anului 2014 la această categorie este Dan Pralea, managerul Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei, care s-a ocupat de numeroase evenimente culturale de-a lungul anului 2014.
„Le transmit celor care au fost nominalizaţi anul acesta la Maramureşeanul anului tot binele din lume. E doar un concurs cu impact regional, o chestiune de imagine, iar eu sincer cred că am avut noroc cu aceşti tineri care sunt perfect racordaţi la Facebook, internet şi mă gândesc că o parte a acestui merit l-au avut ei, elevii. Consider că important este să participe”, spune profesorul Marius Voinaghi, câştigătorul titlului de Maramureşeanul anului 2013 la categoria cultură.
Publicul îşi poate vota preferaţii la fiecare categorie pe site-ul de ştiri MaraMedia.ro la rubrica Sondaje de opinie şi prin SMS, la numărul de telefon 1456, cu specificaţia că SMS-ul trebuie să conţină neapărat la început cuvântul “Sighet”, urmat apoi de numele candidatului ales. Este foarte important de ştiut că voturile pe site contează doar în proporţie de 50%, restul punctajului de 50% fiind reprezentat de voturile primate prin SMS.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.