Maramureșean cercetat pentru tentativă de omor – arestat preventiv

Un bărbat din Bicaz cercetat pentru tentativă de omor calificat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta, fiind în stare de ebrietate, a lovit o persoană cu cuțitul în zona gâtului.

Tribunalul Maramureș informează că s-a dispus arestarea preventivă a bărbatului în vârstă de 47 de ani, care e cercetat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni  la 12 ani şi 6 luni.

Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpatul, în data de 13 octombrie, seara, în timp ce se afla în incinta unui magazin alimentar/bar situat într-o localitate din Maramureş, fiind în stare de ebrietate, în contextul unor discuţii anterioare în contradictoriu cu persoana vătămată, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona gâtului cu un cuţit de bucătărie, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile unei evoluţii favorabile, şi care i-au pus viaţa în primejdie.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.