MARAMUREȘ: Unele jucării pot fi periculoase pentru sănătatea micuților, avertizează reprezentanții Protecției Consumatorilor

MARAMUREȘ: Unele jucării pot fi periculoase pentru sănătatea micuților, avertizează reprezentanții Protecției Consumatorilor

Unele jucării pot fi periculoase pentru sănătatea micuților! Avertizarea vine de la autorități în preajma sărbătorilor, când bucuria de a dărui trebuie să fie însoțită de prudență. Părțile cele mai mici ale obiectelor pot fi înghițite cu ușurință de copiii mici.
În vreme ce comercianții de jucării așteaptă să-și vadă profitul în urma vânzărilor, autoritățile atrag atenția mămicilor să fie cu băgare de seamă la jucăriile pe care Moșul le pune sub brad celor mici. Multe din cele care se găsesc pe piață sunt neconforme și pot crea probleme micuților.
„Părinții trebuie să aleagă jucăria destinată vârstei copilului. Dacă copilul are sub 3 ani, nu trebuie cumpărate jucării din părți mici, componente care se pot desambla ușor și care pot fi înghițite cu ușurință. Dacă pe jucărie scrie că ea trebuie folosită doar în prezența unui adult, acea jucărie să fie folosită întocmai, sub supravegherea unei persoane adulte”, a arătat, pentru Maramedia.ro, comisarul șef adjunct al Comisariatului pentru Protecția Copilului Maramureș, Olivia Ardelean.
Fiecare atenționare inscripționată pe jucării trebuie citită. Cel mai important este ca părinții să aleagă jucăriile potrivite pentru vârsta celor mici. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.