A salvat viețile altora, dar nu și-a putut salva propria viață. Un pompier maramureșean a fost strivit la finele săptămânii trecute de un tractor. Tânărul de 28 de ani, angajat la Detașamentul de Pompieri din Târgu Lăpuș, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Baia Mare, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Inima i-a cedat în această dimineață.
Pompierul se afla în afara serviciului în momentul producerii accidentului. Tânărul s-a răsturnat cu tractorul într-un șanț din zona Târgu Lăpuș.
“A fost adus un pacient în vârstă de 28 de ani care a suferit un politraumatism prin strivire. A fost zdrobit de un tractor, care s-a răsturnat. A fost adus în stare foarte gravă, cu politraumatism toracic abdominal și de căi respiratorii, instabil hemodinamic, a fost supus unei intervenții chirugicale”, a arătat directorul medical al Spitalului Județean Baia Mare, Vasile Pop.
Pompierul a decedat în această dimineață. A lăsat în urmă o soție care urma să-i dăruiască cel de-al doilea copil.

Lasa un raspuns