Poliţiştii de combaterea criminalităţii organizate din Maramureș și procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional organizat specializat în contrabandă, de la care au fost ridicate peste 900.000 de țigări. Trei persoane au fost reţinute în urma verificărilor.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş și procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Maramureș au documentat ieri activitatea infracțională a trei persoane bănuite că s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană. Pentru probarea activităților ilicite ale membrilor grupării,poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare şi ale autoturismelor, în urma cărora au fost ridicate 335.200 de ţigări, în valoare de peste 187.000 de lei şi au fost indisponibilizate patru mașini. Potrivit oamenilor legii, pe timpul documentării activităţii grupului infracțional, au fost ridicate în vederea confiscării alte 600.000 de ţigări de contrabandă, în valoare de 354.000 de lei. Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de aproximativ 542.000 de lei. Faţă de trei dintre membrii ai grupării procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
MARAMUREȘ: Trei contrabandiști au fost reținuți

Lasa un raspuns