Patru spitale din Maramureş vor fi date în judecată dacă nu îşi respectă obligaţiile faţă de cadrele medicale. Este vorba despre acele spitale care nu acordă tichete de masă. Sindicatul Sanitas promite că va lua măsuri chiar din februarie faţă de acele unităţi unde există astfel de probleme de o perioadă mai lungă de timp.
Este vorba despre spitalul TBC din Baia Mare, spitalul din Cavnic, cel din Vişeu şi spitalul din Târgu Lăpuş, care nu acordă deloc tichete de masă. Spitalul din Borşa în schimb acordă doar cinci tichete pe lună, în loc de 20. Justificarea managerilor acestor unităţi medicale este că nu sunt fonduri.
„Sub scuza că nu au suficienţi bani, nu reuşesc să contracteze suficiente servicii medicale, nu acordă suficiente tichete de masă, invocând situaţia grea prin care trec. Însă din discuţiile pe care le-am avut şi cu managerul Casei de Asigurări, spitalele respective dacă ar realiza servicii medicale suficiente ar reuşi să acorde acest drept salarial pentru că au existat servicii contractate şi nerealizate în 2014”, a declarat preşedintele Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan.
Mircea Ciocan a mai atras atenţia asupra faptului că acordarea tichetelor este obligatorie.
„Tichetele de masă sunt un drept salarial ce nu poate fi trecut la obligaţii facultative ale managerului de unitate. Ele sunt drepturi salariale şi trebuie acordate ca atare”, a mai arătat preşedintele Sanitas.
Dacă acest drept al angajaţilor din spitale nu va fi obţinut în următoarea perioadă, reprezentanţii Sanitas vor să ia măsuri.
„În acele spitale unde nu vom reuşi să identificăm un termen clar în care se reia plata tichetelor de masă vom trece la acţionarea lor în instanţă. Îi mai lăsăm săptămâna aceasta să îşi facă calculele, dar începând cu februarie o să luăm măsuri”, a încheiat Mircea Ciocan, preşedintele Sanitas Maramureş.
Preşedintele Sanitas a mai precizat că celelalte spitale sunt în grafic din acest punct de vedere.
Stiri de actualitate:
SIGHET: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-a agresat soția
FOTBAL: Victorie în deplasare pentru CSM Sighet
SPECIAL: Jandarmii maramureșeni, alături de salvatorii internaționali la Maltese Rescue Maneuvers
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
COLONIA PICTORILOR: Proiecția filmului artistic „Tânărul Washington” – 250 de ani de la nașterea Statelor Unite ale Americii
SIMPOZION: „Arestarea episcopilor – de la martiriu la fericire”, ediția a XXI-a
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 19 octombrie în Baia Mare, Baia Sprie ți Tăuții Măgherăuș
HANDBAL: Înfrângere pentru fetele de la Minaur la Craiova
FOTBAL: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care rămâne pe locul 1
BAIA MARE: O nouă acțiune de colectare deșeuri textile
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MARAMUREŞ: Spitalele care nu vor acorda tichete de masă vor fi date în judecată de Sanitas

Lasa un raspuns