MARAMUREŞ: Scade numărul elevilor

MARAMUREŞ: Scade numărul elevilor

Unităţile de învăţământ din mediul rural se confruntă şi în acest an cu diminuarea efectivelor de elevi. Principala cauză este rata natalităţii, care se află în continuă scădere.
Numărul elevilor care frecventează unităţile de învăţământ din mediul rural este tot mai mic de la un an la altul. Pe lângă natalitatea scăzută, care reprezintă principalul factor, acest fenomen este cauzat și de plecarea în străinătate a multor maramureșeni. Şcolile sunt nevoite în această situaţie să recurgă la constituirea claselor simultane.
„Într-adevăr, procesul de scădere este lent şi la Vadu Izei, există această problemă a scăderii efectivelor de elevi, deşi lent, se observă. S-a materializat şi în acest an prin unirea a două clase de a VIII-a. Au fost nişte clase cu efective foarte mici, motiv pentru care am fost nevoiţi să le comasăm, să facem o singură clasă cu un efectiv generos. Motivele scăderii numărului de elevi sunt multe, printre altele natalitatea în scădere, copiii care pleacă peste hotare împreună cu părinţii, dar şi copii care pleacă la alte şcoli”, a explicat directorul Şcolii Gimnaziale Vadu Izei, Silviu Trifoi.
În aceste condiţii, fiecare elev care se transferă la o şcoală din mediul rural este primit cu braţele deschise de unitatea de învăţământ.
„Dacă anii trecuţi, din cauza natalităţii scăzute şi a transferurilor elevilor înspre şcolile din Sighet am avut elevi din ce în ce mai puţini, anul acesta, pentru prima dată, a crescut numărul elevilor care învaţă la şcoala noastră. Ce-i drept avem doar cu unul în plus, adică 119, dar pentru mine înseamnă mult chiar şi un copil”, a spus Mircea Chindriş, directorul Şcolii Gimnaziale Onceşti.
Pe de altă parte, unităţile de învăţământ din mediul rural au ajuns şi ele aproape toate să fie dotate corespunzător şi să beneficieze de condiţiile necesare desfăşurării actului educaţional, așa încât directorii de şcoli nu consideră că ar putea fi un motiv pentru care elevii sunt transferaţi la şcolile de la oraş.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.