Maramureş: Proiectul tehnic pentru Baia Sprie-Bârsana este aproape finalizat

Maramureş: Proiectul tehnic pentru Baia Sprie-Bârsana este aproape finalizat

Consiliul Judeţean Maramureş înaintează demersurile aferente reabilitării tronsonului de drum judeţean care face legătura între Baia Sprie şi Bârsana. Proiectul tehnic este aproape finalizat, până cel târziu vineri urmând să obţină şi viza verificatorului de proiect.

Proiectul Consiliului Judeţean Maramureş, care vizează reabilitarea drumului judeţean Baia Sprie-Bârsana iese încet din stand-by-ul în care a fost o bună perioadă de timp. Oficialii Consiliului Judeţean Maramureş au anunţat că proiectul tehnic este aproape finalizat. Ce mai lipseşte este viza verificatorului de proiect, care, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, va fi obţinută până la finele acestei săptămâni. "După foarte mult timp avem în sfârşit finalizat, fără viza încă a verificatorului, proiectul tehnic. Până la finele săptămânii sper să avem şi viza de verificator de proiect şi după aceea să putem lansa achiziţia publică pentru realizarea a ceea ce mai trebuie realizat, restul de lucrări pe acest drum", a declarat pentru maramdia.ro Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. 
Obţinerea vizei verificatorului de proiect va da posibilitatea continuării demersurilor în vederea înaintării lucrărilor care vizează reabilitarea tronsonului de drum judeţean ce face legătura între Baia Sprie şi Bârsana. "Proiectul tehnic, discutând dimineaţă cu cei care l-au făcut, la telefon, au spus că la ora 11:00 pleacâ înspre noi. În două-trei zile avem şi cantităţile de lucrări – asta înseamnă miercuri. După aceea, până pe vineri sper ca să fie gata şi verificatorul de proiect, şi din acl moment urmează a fi întocmită fişa de date a achiziţiei publice pentru realizarea diferenţelor de lucrări, după ce avem şi cantităţile de lucrări care sunt necesare a fi realizate acolo", a adăugat Ciceu. 
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş spune că, în această vară, ar urma să fie finalizată procedura de achiziţie publică. Astfel că, de la momentul încheierii contractului de achiziţie publică, într-un termen de 6-7 luni, se va putea circula onorabil pe tronsonul de drum judeţean, contestat în repetate rânduri de conducătorii auto. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.