Maramureş: Posturile din administraţia publică ar putea rămâne blocate şi în 2013

Maramureş: Posturile din administraţia publică ar putea rămâne blocate şi în 2013

Problema posturilor blocate din administraţie a fost readusă în atenţia autorităţilor judeţene de către secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ. Aceştia s-au plâns de volumul mare de muncă şi de personalul insuficient din administraţiile locale. Speranţele ca posturile să fie deblocate în 2013 sunt puţine, iar veştile primite până în prezent de la centru nu sunt deloc promiţătoare.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Maramureş au explicat, la ultima întâlnire cu secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, că se aşteaptă un act normativ în ceea ce priveşte deblocarea posturilor din sistemul public. Cert este că, până la sfârşitul lunii decembrie, acestea vor rămâne blocate. Ce va fi de la anul, rămâne de văzut. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai anunţat că, în cadrul ultimei şedinţe de Guvern, s-a discutat despre o posibilă blocare a posturilor în sistem şi în 2013. Însă mai multe despre situaţia posturilor din administraţia publică se vor putea discuta abia după apariţia unui cadru legislativ în Monitorul Oficial.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.