MARAMUREŞ: PMP, reprezentat la europarlamentare

MARAMUREŞ: PMP, reprezentat la europarlamentare

Conducerea Partidului Mişcarea Populară Maramureş a organizat astăzi prima conferinţă de presă în formula oficială. Organizaţia condusă de fostul pedelist Ciprian Rogojan are la nivel de judeţ 33 de organizaţii şi 1.500 de adeziuni. De asemenea, Rogojan a mai anunţat că se va afla pe lista PMP pentru europarlamentare, însă locul nu va fi unul eligibil.
Odată cu demisia Elenei Udrea din Partidul Democrat Liberal, primul pedelist maramureşean care şi-a dat demisia din acest partid a fost senatorul Ciprian Rogojan, susţinător înfocat al lui Udrea. A urmat-o pe plan politic şi s-a înscris, la rândul său, în Partidul Mişcarea Populară. Ba mai mult, Ciprian Rogojan a fost numit interimar al organizaţiei judeţene. Acesta îşi motivează înscrierea în partid pe considerentul că a vrut să îşi facă „o casă nouă”.
„Sunt singurul parlamentar de Maramureş din Partidul Mişcarea Populară şi de aceea consider că cei de la centru m-au desemnat pe mine să fiu preşedinte interimar. Am luat foarte în serios această funcţie şi voi fi preşedinte interimar până la următoarele alegeri locale şi alegerile judeţene. Normal că dacă nu-mi ating targetul sau nu-mi fac treaba foarte bine este posibil să fiu schimbat. În Partidul Mişcarea populară doar cei care au rezultate rămân în funcţii”, a declarat preşedintele PMP Maramureş, Ciprian Rogojan.
Preşedintele PMP Maramureş şi-a mai anunţat astăzi candidatura la alegerile europarlamentare, însă acesta nu se va situa pe un loc eligibil.
„Partidul Mişcarea Populară îşi propune un scor cu două cifre pentru europarlamentare. Nu voi fi pe un loc eligibil, dar atât eu cât şi doamna Elena Udrea ne-am gândit că trebuie să creştem partidul. Nu a fost o decizie a mea, s-a votat şi s-a obţinut în urma votului ca eu fiind persoana cu cea mai multă notorietate în Baia Mare şi în judeţul Maramureş având în vedere că atunci când am candidat pentru europarlamentare am obţinut aproape 10.000 de voturi”, a adăugat Rogojan.
Partidul a fost înfiinţat la sfârşitul lunii ianuarie. În tot acest timp, la nivel judeţean s-au înfiinţat 33 de organizaţii, dintre care 7 în oraşe şi s-au înregistrat peste 1.500 de adeziuni. Până la finalul lunii martie urmează să fie definitivate încă 15 organizaţii ale Partidului Mişcarea Populară.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.