Maramureş: Peste 50 de femei, victime ale violenţei domestice, solicită anual consiliere

Maramureş: Peste 50 de femei, victime ale violenţei domestice, solicită anual consiliere

Patru siluete, fiecare cu povestea unei femei, victimă a violenţei în familie, au fost aşezate în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, cu scopul de a conştientiza şi a combate fenomenul violenţei în familie, care din nefericire, a luat amploare în ultimii ani.

Sub sloganul campaniei mondiale „De la pacea de acasă, la pacea în lume”, victimele violenţei în familie au fost comemorate la sfârşitul săptămânii trecute şi în municipiul Baia Mare. Numărul de persoane care se adresează Centrului de Consiliere variază de la o lună la alta dar, potrivit statisticilor, peste 50 de femei solicită anual consiliere pentru problemele legate de violenţa în familie. "Prin această acţiune noi încercăm să tragem un semnal de alarmă comunităţii din Baia Mare cu privire la gravitatea fenomenului violenţei şi a consecinţelor lui. În Baia Mare există şi un adăpost care oferă servicii acestor persoane şi anul acesta au fost asistate 15 femei şi 30 de copii în cadrul acestui adăpost. La Centrul de Consiliere s-au adresat 52 de persoane anul acesta", a declarat Claudia Koblicica, consilier SPAS Baia Mare

Băimărenii care au trecut prin Piaţa Revoluţiei au fost invitaţi să aprindă câte o lumânare în memoria femeilor care au murit din cauza violenţei în familie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.