MARAMUREŞ: Pe toate drumurile judeţene cu trafic regulat se circulă în condiţii de iarnă

MARAMUREŞ: Pe toate drumurile judeţene cu trafic regulat se circulă în condiţii de iarnă

Atenție, șoferi, se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile din județ. Noaptea trecută, pe carosabil s-a intervenit cu 14 autolame și s-a împrăştiat o cantitate de 100 tone de material antiderapant în scopul prevenirii şi combaterii poleiului şi a gheţii. În ce priveste reabilitarea drumurilor, toate lucrările au fost stopate până când vremea va permite efectuarea de noi lucrări.
„Pe toate drumurile judeţene cu trafic regulat se circulă în condiţii de iarnă. S-a acționat în cursul nopții trecute, au fost împrăștiate 100 de tone de material antiderapant, cu 14 autolame”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu
Până când vremea nu va da semne de ameliorare, au fost stopate toate lucrările de pe drumurile județene. Autoritățile sunt însă încrezătoare că tronsonul de drum cuprins între Baia Sprie și Bârsana va fi finalizat, conform contractului, până la finele acestui an.
„În această perioadă nu se poate acționa decât pentru întreținerea de timp de iarnă, adică curățirea și menținerea drumului într-un stadiu bun pentru circulație. Nu sunt condiții climaterice propice pentru intervenție. Lucrările, până la o îmbunătățire a vremii, nu se pot executa”, a explicat șeful administrației maramureșene.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.