Directorul Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș, Nicolae Boitor, a devenit laitmotivul şedinţelor de Consiliu Judeţean. Subiectul a fost dezbătut și astăzi și a tulburat iar apele. Vicepreședintele forului, Gabriel Zetea, a atras atenția că se exercită presiuni asupra angajaților instituției. În replică, unul dintre consilieri i-a cerut demisia.
„În acest moment se exercită presiuni asupra angajaților din cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș , iar aceste lucruri sunt foarte grave. S-au transmis SMS-uri pentru încurajarea demisiei lui Nicolae Boitor din fruntea DGASPC, de asemenea presiuni pentru participarea, neparticiparea la colegiul director de ieri. Domnule Gui, eu semnalez public acest lucru, dumneavoastră va trebui să dați explicații . Dacă există astfel de presiuni și dumneavoastră ați fost unul dintre mijlocitorii acestui lucru, o să răspundeți în fața acelor oameni care în acest moment sunt supuși la presiuni”, a punctat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
În replică, consilierul județean Felician Cerneștean i-a reproșat vicepreședintelui Gabriel Zetea că face din cazul Boitor o “execuție televizată”.
„Știind faptul că ați luat semnăturile celor doi vicepreședinți , îi invit să stea și ei cu noi în sală , pentru că nu știu ce mai caută acolo lângă dumneavostră. Domnule Kovacs, nu am vorbit cu dumneavostră, dacă sunteți vicepreședinte, treceți acolo. Domnule Zetea, apreciez foarte mult interesul pentru schimbarea domnului Boitor, dar vreau să reiterez că niciodată grupul PDL nu l-a ținut în brațe . Dacă nu sunteți în stare să-l dați jos, dați-vă demisia de unde sunteți”, a răspuns acid consilierul județean Felician Cerneștean.
„Să nu transformăm ședințele de consiliu județean în circoteci electorale”, a avertizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Zamfir Ciceu.

Lasa un raspuns