Maramureş: Meteorologii prognozează o nouă zi caniculară pentru judeţul nostru

Maramureş: Meteorologii prognozează o nouă zi caniculară pentru judeţul nostru

Meteorologii au prognozat ca vremea va fi astăzi caniculara în Maramures. Vantul va sufla slab, la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 33 si 39 de grade Celsius, iar cele minime intre 16 si 20 grade Celsius. La primele ore ale diminetii erau 19 grade Celsius la Sighetu Marmatiei, 20 grade Celsius la Ocna Sugatag si 22 grade Celsius in Baia Mare. Azi, pe arii relativ extinse indicele de confort termic, temperatura-umezeala va atinge pragul critic de 80 unitati. Nu au fost inregistrate, in cursul zilei de ieri ,cazuri in care persoanele sa aiba nevoie pe strada de prim ajutor medical din partea Serviciului Judetean de Ambulanta sau SMURD, datorita caniculei sau disconfortului termic. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor, dar mai ales persoanelor vârstnice cu probleme de sănătate să evite, pe cât posibil, expunerea la soare şi căldură, în intervalul orar 12.00-18.00. Este important să se consume lichide (apă şi sucuri de fructe, în cantitate de 2-4 litri/zi) pentru rehidratarea organismului. De asemenea, nu ezitaţi să oferiţi lichide copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, chiar dacă aceştia nu le solicită. La deplasarea în exterior, cetăţenii trebuie să poarte haine subţiri şi simple din ţesături naturale şi culori deschise, respectiv mijloace de protecţie: pălării, ochelari de soare, umbrele etc). Se recomandă evitarea consumului de alcool,  excesul de cafea, respectiv a băuturilor carbogazoase şi cu conţinut ridicat de cofeină. O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor care nu vor fi lăsaţi să rămână în autovehiculele parcate la soare. Populaţia trebuie să ţină cont de temperaturile ridicate şi să evite deplasările, pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare.

Persoanele cu probleme de sănătate nu trebuie să rămână în locaţii aglomerate şi neventilate, unde pot apărea decompensări ale afecţiunilor cardiovasculare, în condiţii de temperaturi ridicate şi disconfort termic. Ferestrele locuinţelor vor fi protejate cu draperii în zonele expuse soarelui şi se impune închiderea ferestrelor pe timpul zilei.  Instalaţiile de climatizare vor fi folosite în mod corect, cu reglarea temperaturii în încăperile unde este amplasat, la o valoare a temperaturii mai mică cu 5 grade Celsius faţă de temperatura ambientală. Este important să fie curăţate filtrele acestor instalaţii pentru a se evita posibilitatea unor îmbolnăviri.

Pe perioada cu temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, persoanele cu probleme de sănătate pot prezenta tulburări de ritm cardiac, şoc caloric, crampe musculare, oboseală şi stare de rău general. Se recomandă întreruperea activităţilor fizice, munca la câmp şi în grădini, între orele 12.00-18.00. Şi femeile gravide trebuie se ţină cont de recomandările făcute de medici pentru această perioadă. Duşurile frecvente cu apă la temperatură moderată ajută cetăţenii să facă faţă la temperaturile ridicate şi disconfortul termic.

Maramureşenii se pot adăposti în imobilele cultelor religioase, supermarket-uri, farmacii, respectiv încăperi ventilate sau răcoroase care trebuie puse la dispoziţie, în conformitate cu prevederile legislaţie în vigoare de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă. Pompierii militari vor asigura, în conformitate cu planul judeţean anticaniculă,  măsuri complementare de susţinere a eforturilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă cu privire la asigurarea cantităţilor de apă menajeră necesare populaţiei în gospodăriile proprii şi pentru adăparea animalelor. Persoanele beneficiare de transportul şi distribuţia apei de către pompieri vor fi atenţionate cu privire la modul de utilizare a apei menajere. Aceasta este destinată doar pentru adăparea animalelor sau păsărilor de curte, şi nu pentru băut sau prepararea hranei proprii în gospodării.

Amatorii de drumeţii montane care vor străbate traseele şi potecile din munţi li se solicită să deţină asupra lor sticle cu apă sau cu sucuri din fructe necarbonatate. Pentru a putea fi sprijiniţi în cazul apariţiei unor probleme de sănătate este important sa îşi anunţe prezenţa în zonă jandarmilor montani şi salvamontiştilor.

Categoriile de persoane afectate de disconfort termic sunt: bolnavii astmatici, cardiaci, hipertensivi, cei cu boli endocrine (hipertiroidienii, hipotiroidienii sau cele cu afecţiuni ale suprarenalei), precum şi persoanele obeze.                                                                                                                

Cursurile si debitele principalelor cursuri de apa din judet au fost stationare, cu tendinta de scadere usoara. Exploatarea lacului de acumulare Stramtori-Firiza se realizeaza in conditii de siguranta. Coeficientul de umplere al lacului este de 85%.Temperaturi ale valorii aerului inregistrate la aceasta ora: 22 grade Celsius in Baia Mare, la Seini, Tautii Magheraus, Somcuta Mare, Ulmeni, Sacalaseni si Sapanta; 20 grade Celsius la Sighetu Marmatiei si Ocna Sugatag; 19 grade Celsius in Baia Sprie, la Grosii Tiblesului, Baiut, Cavnic si la Vf. Iezer; 18 grade Celsius la Borsa, Viseu de Sus, Dragomiresti, Bogdan Voda, Moisei, Salistea de Sus si Târgu Lăpus. Indicele de confort termic inregistreaza valoarea de 69 unitati in municipiul Baia Mare, 76 de unitati la Sighetu Marmatiei; 65 unitati la Ocna Sugatag; 65 unitati la Vf. Iezer si 55 unitati la Targu Lapus. 

Duminică vremea ramane calduroasa, local caniculara in orele amiezii. Ziua cerul va fi variabil si izolat vor cadea ploi cu caracter de aversa insotite de descarcari electrice. Noaptea cerul se va innora treptat si pe arii relativ extinse vor cadea ploi cu caracter de aversa insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului care pot lua aspect de vijelie. Vor fi conditii de grindina. Izolat cantitatile de apa vor fi mai insemnate.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 34 si 38 de grade Celskius, iar cele minime intre 15 si 19 grade Celsius. Local, in orele dupa-amiezii, indicele de confort temperatura-umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.