Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros. Izolat la munte a nins slab (cantitate de precipitaţii 0.2 l/mp la Iezer). Vântul a suflat în slab. Grosimea stratului de zăpadă măsura 20 cm la Iezer.
Carosabilul este uscat pe DN1C şi E58, pe DN18 şi DN 19 la Sighetu Marmaţiei; respectiv pe DN18 la Petrova şi Vişeu de Sus, pe DN17C şi pe DN 18B. Conducătorii de autovehicule întâlnesc carosabil umed în Pasul Gutâi (între km 3 şi km15) şi pe Dealul Huta Certeze (între km 195 şi km 204). Temperaturile negative de pe parcursul nopţii (-5 grade Celsius), curenţii de aer rece şi umiditatea au contribuit la formarea poleiului în zona podurilor şi podeţelor.Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea celor trei drumuri judeţene pe timp de iarnă au acţionat cu 13 tone de material antiderapant pentru combaterea acestuia. Pe DJ 185 mai multe crengi de copac s-au rupt şi au pe ajuns pe carosabil.S-a intervenit pentru îndepărtarea acestora. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu au fost necesare intervenţii cu material antiderapant pe celelalte sectoare de drumuri judeţene. Rămân închise, pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109 F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.
METEO
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: -9 grade Celsius la Iezer; -5 grade Celsius la Târgu Lăpuş, Cavnic şi Copalnic; -4 grade Celsius la Borşa, Petrova, Dragomireşti şi Pasul Gutâi ; -3 grade Celsius în Leordina, Vişeu de Sus şi Ocna Şugatag ;-2 grade Celsius la Dragomireşti şi Săpânţa; -1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. Pentru astăzi meteorologii au prognozat o vreme în general închisă. Cerul va fi mai mult noros, iar în cursul serii şi al nopţii, pe arii extinse, va ninge. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius, iar cele minime între -6 şi -2 grade Celsius. În zona de munte şi cea depresionară este posibilă apariţia ceţii. Termometrele indică acum: -10 grade Celsius la Iezer;- 6 grade Celsius la Cavnic; -3 grade Celsius la Borşa, Dragomireşti, Ocna Şugatag şi Târgu Lăpuş; -2 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Săpânţa.În ziua de Crăciun vremea va fi relativ rece. Va ninge slab, local, îndeosebi pe parcursul zilei. Temperaturile se vor situa între -8 grade Celsius şi 2 grade Celsius.
HIDRO
Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în scădere, influenţate de fenomenele de iarnă. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Este prezentă gheaţa pe malul râului Ruscova. Curge năboi pe râul Suciu. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 88%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile, dar rămân influenţate de fenomenele de iarnă. Stratul de zăpadă are grosimea: 15 cm la Cavnic; 12 cm la Luhei; 7 cm pe Valea Vaserului; 6 cm la Firiza; 5 cm la Leordina; 4 cm în Poiana Borş ; 2 cm la Bistra, Moisei, Ruscova, Săcel, Blidari şi Baia Borşa; 2 cm la Suciu de Jos şi 1 cm la Strâmtura, Răzoare, Mara şi Fereşti.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
Maramures: Meteorologii au prognozat ninsori incepand din Ajunul Craciunului

Lasa un raspuns