Veteranii de război au primit în aceste zile o veste bună, astfel că începând de luna viitoare veniturile acestora vor creşte. Conform unei ordonanţe de urgenţă, de la 1 iulie persoanele care au luptat pe front sau cele care au primit diferite decoraţii vor beneficia de venituri majorate, acestea aproape dublându-se în unele cazuri.
De aceste majorări vor beneficia și văduvele veteranilor de război.
„Creşterea va fi cu aproximativ 75%, asta înseamnă ca în cazul în care un veteran de război a avut 110 lei, din luna iulie va primi până la 200 de lei, iar văduvele de veterani de război, care au aproximativ 92 de lei, vor avea până la 170 de lei. Este o bucurie pentru aceşti veterani de război şi văduve din întreaga ţară şi din zona noastră. De aceste venituri vor beneficia în zona noastră aproximativ 280 de veterani şi văduve de veterani pe care îi avem în evidenţă”, a spus ofiţerul în rezervă Gavrilă Ardelean.
Majorările se vor face şi în funcţie de decorațiile primite de veteranii de război.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
MARAMUREȘ: Mai mulți bani pentru veteranii de război începând din 1 iulie

Lasa un raspuns