Lista cu opţionale a celor mai mici dintre elevi va avea o disciplină în plus începând cu anul şcolar 2014-2015. Aceasta se cheamă "Educaţie prin şah" şi a fost a probată de Ministerul Educaţiei pe considerentul că îi va ajuta pe copii să-şi dezvolte puterea de concentrare, memoria şi abilităţile analitice.
Cei care vor alege acest opţional vor învăţa regulile şahului şi strategii de joc fie pe durata unui an şcolar, fie pe durata a doi ani. Disciplina va face parte din curriculum pentru învăţământul primar la decizia şcolii, începând cu anul de învăţământ 2014-2015.
“Există posibilitatea pentru învăţământul primar, clasele de început, clasa I şi clasa a II-a, ca să aleagă ca şi opţional disciplina şah. Aceste ore de opţional sunt alese, la clasele mai mari, de elevi, însă la clasele mai mici cu siguranţă intervine şi decizia părintelui. Sperăm că va da rezultate şi sperăm că părinţii vor alege acest opţional, în locul aritmeticii sau al altui curs prin extindere sau aprofundare”, a completat Pavel Filip, purtător de cuvânt ISJ Maramureş.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş susţin că întotdeauna şahul a fost considerat cea mai bună cale în dezvoltarea gândirii copiilor.
“Orele acestea au menirea de a dezvolta şi aprofunda aptitudinile înnăscute ale copiilor, dar în acelaşi timp şi să dezvolte capacităţile de procesare la nivel înalt. Se ştie că şahul este o activitate care să dezvoltă capacităţile de analiză şi sinteză. Alegându-se un astfel de opţional se va rezolva o problemă care este oarecum deficitară la generaţiile actuale, şi anume refuzul de a gândi”, a completat reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Programele au fost realizate în urma consultărilor cu specialiştii din cadrul Federaţiei Române de Şah.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
MARAMUREŞ: Lista cu opţionale a celor mai mici dintre elevi va avea o disciplină în plus începând cu anul şcolar 2014-2015: şahul

Lasa un raspuns