Maramureş – INFOTRAFIC – Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă

Maramureş – INFOTRAFIC – Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate sectoarele publice de drumuri publice din judeţ. Vremea s-a răcit uşor faţă de intervalul precedent. Cerul a fost mai mult noros.În cursul zilei şi în prima parte a nopţii a nins slab. Cantitatea maximă de precipitaţii 3,3 l/mp la Iezer. Vântul a suflat slab, la moderat. A prezentat însă intensificări în zona înaltă de munte, de până la 72 km/h, la Iezer, unde a viscolit ninsoarea şi a spulberat zăpada. Stratul de zăpadă măsura, aseară la munte, 77 cm la Cavnic. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 1 grad Celsius şi 4 grade Celsius.

Conducătorii întâlnesc carosabil uscat pe E58, respectiv parţial umed pe DN1C. DN18, în Pasul Gutâi are carosabilul umed, în timp ce la Sighetu Marmaţiei este uscat şi parţial umed la Petrova şi Vişeu de Sus. La bâBorşa, DN 18 are carosabilul umed, iar între km 156 şi  km 180 se găseşte pe carosabil un strat de zăpadă frământată care măsoară până la 1 cm. Carosabilul DN19 este uscat, parţial umed este pe DN17C şi DN18B.  Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă au acţionat cu nouă autoutilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi au împrăştiat 68 tone de material antiderapant.  S-a acţionat în cursul nopţii, datorită temperaturilor scăzute, cu material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului.                         

A nins ieri la Cavnic, în Pasul Roata, zona pârtiilor de schi şi până la canton.Temperaturile scăzute din timpul nopţii şi din această dimineaţă (-5 grade Celsius) coroborate cu umiditate şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea unor tronsoane de  carosabil alunecos pe DJ184, zona montană a oraşului Cavnic şi pe DJ109F, în vârful dealului. Angajaţii societăţii care întreţin şi asigură viabilitatea celor trei drumuri judeţene au intervenit şi împrăştiat 18 tone de material antiderapant. S-a continuat acţiunea de lucru cu freza de zăpadă pentru îndepărtarea nămeţilor de zăpadă formaţi pe acostamentul DJ184 şi DJ109F. La această oră, carosabilul celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185) este curat, dar umed. Pe celelalte sectoare de drumuri judeţene a nins slab, însă au fost condiţii meteorologice favorabile formării poleiului. Angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au intervenit cu 21 de utilaje şi au răspândit 86 tone de material antiderapant pentru atât pentru prevenire, cât şi pentru combaterea acestuia. S-au efectuat lucrări de curăţire a zăpezii şi lărgire a părţii carosabile pe DJ183 Valea Neagră-Izvoare; DJ109F Târgu lăpuş-Băiuţ; DJ182B Şomcuta Mare-Baia Mare; DJ184A Cătălina-Finteuşu Mic. 

Rămân închise pe perioada de  iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.