Maramureş: Femeie atacată de urs, într-o pădure din Groşii Ţibleşului

Maramureş: Femeie atacată de urs, într-o pădure din Groşii Ţibleşului

O femeie a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiul Baia Mare, după ce a fost atacată de un urs. Femeia a ajuns prima dată pe mâna medicilor de la Spitalul din Târgu Lăpuş, care, după ce i-au stabilizat starea de sănătate, au transportat-o de urgenţă în Baia Mare. Incidentul s-a petrecut azi, într-o pădure din localitatea maramureşeană Groşii Ţibleşului. 

Cum cresc ciupercile, apar şi incidentele. Nu este vorba despre un caz de intoxicare cu ciuperci ci despre o femeie atacată în pădure de un urs. O localnică din Groşii Ţibleşului s-a dus astăzi să caute ciuperci însă finalul nu a fost cel scontat. Femeia a ajuns la spital cu multiple plăgi după ce a fost atacată de un urs. "Starea victimei este bună. A avut multiple plăgi toracice, pe spate, pe membre, a fost preluată iniţial de medicii din Târgu Lăpuş, s-a făcut toaletarea plăgilor, după care a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a i se administra vaccinul antirabic", a declarat dr. Vasile Pop, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare. 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.