În vreme ce unii tineri se bucură din plin de vacanţă, alţii îşi caută de lucru. Chiar dacă nu au experienţă, ei sunt dornici să muncească şi se orientează spre companiile mari care le oferă posibilitatea să se acomodeze cu ceea ce presupune un loc de muncă. Şi angajatorii se aleg cu un stimulent financiar dacă încadreză în muncă, pe perioada vacanţelor, elevi sau studenţi.
De la începutul vacanţei de vară şi până în prezent, în judeţul Maramureş au fost puşi în plată aproximativ 10 elevi. Aceştia vor desfăşura activităţi în domeniul prelucrării lemnului. Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă se mai aşteaptă, în perioada imediat următoare, la un val de 50 de elevi care vor lucra pe perioada vacanţei de vară, urmând ca aceştia să fie puşi în plată ulterior depunerii convenţiei.
„Această subvenţie constă în acordarea unei prime de 250 de lei lunar din partea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru fiecare loc de muncă ocupat de către elev sau student”, informează purtătorul de cuvânt al AJOFM Maramureş, Ştefania Donca.
Cele mai multe solicitări de angajare a elevilor şi studenţilor se înregistrează în zona Băii Mari, în domeniul electrotehnicii şi metalurgiei.
„Agenţii economici sunt cam aceiaşi, ca număr. Ei şi-au păstrat, în general, predilecţia spre a angaja în special pe perioada vacanţei de vară elevi şi studenţi. Avem în plus un agent economic care operează în industria lemnului şi care urmează să vină să depună actele pentru solicitatea convenţiei”, mai arată Ştefania Donca.
Reprezentanţii AJOFM Maramureş au constatat că tot mai mulţi elevi şi studenţi se arată interesaţi să lucreze pe perioada vacanţei, aceştia preferând, de cele mai multe ori, joburile din comerţ şi servicii.

Lasa un raspuns