Situaţie ambiguă în interiorul Partidului Social Democrat care, în prezent, a rămas fără preşedinte. Problemele de natură penală l-au făcut pe Victor Ponta să renunţe la funcţia de preşedinte al partidului. Ponta a anunţat, pe o pagină de socializare, că s-a autosuspendat de la şefia PSD până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care i se aduc. Chiar şi aşa, social-democraţii maramureşeni nu se dezic de Victor Ponta şi, chiar dacă statutul lui devine tot mai incert, ei spun că Ponta „nu a plecat de tot din funcţia de preşedinte”.
Victor Ponta a anunţat că se retrage de la conducerea partidului dar nu şi-a dat oficial demisia din funcţia de preşedinte. Această situaţie fără echivoc este digerată greu de către social-democraţi. Conducerea PSD Maramureş are cuvinte puţine pentru a comenta gestul lui Victor Ponta, pe care încă îl consideră, chiar şi cu probleme penale, persoana potrivită să conducă acest partid. În opinia lor, în prezent, contează doar cum merge guvernarea şi cum funcţionează coaliţia de guvernare. Felul în care se va decide un interimat reprezintă, la această oră, o necunoscută.
„Preşedintele Victor Ponta nu a plecat de tot din funcţia de preşedinte. Victor Ponta este, până la urmă, cea mai potrivită persoană pentru a conduce PSD pentru că este singurul care a primit deocamdată un vot din partea membrilor PSD pentru a fi preşedinte. Restul nu au niciunul în acest moment un vot de încredere”, a declarat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Odată cu această decizie a lui Victor Ponta, în PSD a început lupta pentru scaunul rămas gol. Liviu Dragnea a anunţat că nu există un preşedinte interimar, situaţia urmând să fie clarificată cel mai probabil într-o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD.
„Vom vedea, în perioada următoare, în interiorul Partidului Social Democrat care este calea pe care o vom urma, la momentul în care vom organiza sau nu în această toamnă un congres prin care să se reaşeze lucrurile pe un făgaş normal şi în interiorul partidului”, a mai precizat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
În cadrul vizitei în municipiul Baia Mare, coorodnatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut că în interiorul partidului pe care îl reprezintă există mai multe nemulţumiri.
Comitetul Executiv al PSD va avea loc în aceste zile sau cel târziu săptămâna viitoare, când va trebui să se decidă persoana legitimă care îi va conduce pe social-democraţi.
Stiri de actualitate:
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MARAMUREŞ: Ce spune liderul PSD, Gabriel Zetea, despre decizia lui Ponta de a se autosuspenda din funcţia de preşedinte

Lasa un raspuns