Banii judeţului au fost cheltuiţi în mod util până acum, dă asigurări Zamfir Ciceu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. Acesta a spus în cadrul emisiunii Sighetul de Azi că instituţia pe care o conduce a împărţit cu chibzuială fondurile pe care le-a avut.
Invitatul emisiunii realizate de Gheorghe Paul Szaniszlo, preşedinteşe CJ Maramureş, Zamfir Ciceu, a explicat unde s-au cheltuiti banii judeţului alocaţi pentru acest an.
„Eu cred că am distribuit banii echilibrat pe de o parte, iar pe de altă parte cei care au fost cheltuiţi pentru judeţul Maramureş au fost cheltuiţi în mod util. Ne-am ferit să facem sau sa angajăm acele cheltuieli care nu sunt utile. Am încercat ca tot ceea ce facem noi ca şi chelutială publică să se încadreze pe de o parte în nevoia judeţului Maramureş pe dezvoltare şi pe de altă parte în asigurarea funcţionarea aparatului propriu şi al instituţiilor din subordine”.
Unii consilieri judeţeni i-au reproşat preşedintelui Ciceu că a făcut deplasări numeroase în care s-au cheltuit bani. În replică acesta a susţinut că astfel de costuri sunt încluse în orice buget local.
„În fiecare an orice instituţie publică din România atunci când îşi face bugetul ia în calcul şi cheltuielile pentru deplasări atât interne cât şi internaţionale. Orice ales dintr-o lume civilizată presupune să efectueze diverse deplasări în interesul serviciului pe care îl face care sunt prevăzute în buget. Nu veţi vedea nicăieri un buget public fără această categorie de cheltuieli. Singura chelutială mai mare cu o deplasare în străinătate a fost cu Târgul de la Berlin care se realizează de mai mulţi ani fiind un succes spun eu de promovare a Maramureşului şi îl vom susţine în continuare. În rest nu sunt cheltuieli majore cu deplasările. Sunt limitate deplasările noastre. ”
Un proiect care a fost intens discutat în acest an este cel care vizează reabilitarea tronsonului de drum Baia Sprie – Bârsana, lucrări care au fost moştenite de actuala conducere a judeţului. Zamfir Ciceu susţine că lucările vor fi terminate la termenul stabilit, adică decembrie 2015.
„Pentru nimeni nu este o gestiune uşoară un asemenea proiect. Nu mi-aş fi dorit să avem un asemenea proiect în acest pas. La acest moment avem termen pentru deschiderea ofertelor data de 25 iunie.”
Bugetul acestui proiect a fost extins, iar bani există, mai spune preşedintele Zamfir Ciceu. Singurul impediment pentru continuarea lucrărilor este lipsa unui constructor care să finalizeze reabilitarea tronsonului de drum.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
MARAMUREŞ: Banii judeţului au fost cheltuiţi în mod util până acum, dă asigurări Zamfir Ciceu preşedintele Consiliului Judeţean

Lasa un raspuns