În judeţul Maramureş, poliţiştii au controlat 883 mijloace de transport, 779 comercianţi, 725 persoane fizice, 58 unităţi de panificaţie, 23 distribuitori, 13 unităţi de patiserie, şase unităţi de morărit şi trei depozite cerealiere.
Poliţiştii au întocmit 39 dosare penale, cu un prejudiciu total cauzat de 300 000 de lei şi au indisponibilizat nouă autovehicule. Totodată ei au constatat 833 de contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi de aproximativ 600 000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 80 000 de lei.
Exemple: La data de 19 februarie 2014, poliţiştii maramureşeni au depistat în trafic o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat din satul Văleni, comuna Călineşti. Acesta transporta cu vehiculul aproximativ 5200 kg produse cerealiere pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi pe care intenţiona să le comercializeze pe raza comunei Ieud. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3 000 de lei iar autoutilitara a fost indisponibilizată. De asemenea, produsele cerealiere, în valoare de 7 500 de lei, au fost confiscate.
La data de 28 august 2014, poliţiştii maramureşeni de investigare a fraudelor au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală pe linia comerţului ilicit cu produse de panificaţie şi legume fructe în zonele Seini, Târgu Lăpuş şi Baia Mare. Controalele efectuate s-au soldat cu aplicarea a şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 5000 de lei. De asemenea s-a confiscat suma de 672 lei în numerar, reprezentând contravaloarea produselor comercializate necorespunzător.
În plus faţă de acestea, în raport cu un operator economic din Târgu Lăpuş, care transporta şi comercializa către alţi agenţi economici produse de panificaţie neînsoţite de facturi fiscale, aşa cum prevăd actele normative reglementate în domeniu, s-a dispus şi măsura complementară a confiscării autoutilitarei folosite la transport. Autoutilitara, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul poliţiei.
La nivel naţional, în 2014, Poliţia Română a desfăşurat mai multe acţiuni naţionale pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect. Astfel, în urma acţiunilor pentru combaterea ilegalităţilor, ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificaţie, au fost întocmite peste 1.900 de dosare penale, au fost aplicate peste 58.500 de sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 31.000.000 de lei. De asemenea, în urma acţiunilor pentru verificarea operaţiunilor comerciale în Portul Constanţa, au fost controlate peste 78.600 de transporturi de mărfuri şi 36.200 de firme, situate la nivel național.
Acţiunile desfăşurate de poliţişti în domeniul morăritului şi panificaţiei au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment, iar cele desfăşurate în Portul Constanţa și la nivel național, au dus la creşterea cu 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioadele similare ale anului trecut.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ – Un ținut, o mie de povești la Nisa
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
MARAMUREŞ: Acţiuni ale Poliţiei Române pentru prevenirea evaziunii fiscale în anul 2014

Lasa un raspuns