MARAMUREȘ: A început cea de a doua ediție a taberei județene pentru tineret ,,Descoperă-ţi talentul”

MARAMUREȘ: A început cea de a doua ediție a taberei județene pentru tineret ,,Descoperă-ţi talentul”

 Tabăra judeţeană pentru tineret ,,Descoperă-ţi talentul”, organizată de Mănăstirea Sfânta Parascheva din Strâmtura şi Liga Valorilor Maramureş, a ajuns în acest an la ediţia cu numărul doi. O mulţime de elevi, coordonaţi de dascălii implicaţi în proiect, au desfăşurat astăzi mai multe ateliere de creaţie, iar cei mai buni au fost premiaţi pentru eforturile depuse.

 Din grupul  ţintă  au făcut parte elevi  de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Strâmtura,  Liceul Tehnologic “Octavian Goga” din Rozavlea, Şcoala Gimnazială  Ieud şi Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” din Dragomireşti. Activitatea a debutat astăzi la orele dimineţii cu un Te Deum, urmat de cuvântul oficialităţilor. A venit apoi un conert de pricesne, susţinut de Ionut Bledea. La terminarea concertului, tinerii au participat la activităţile din tabără, respectiv 12 la număr. Cele 12 ateliere au inclus creaţie literară, pictură pe sticlă, încondeiat ouă, sculptură, ţesut, croşetat dar şi cântat la diferite instrumente muzicale sau gătit. De asemenea, fiind într-un cadru religios, adică la mănăstire, elevii au avut prilejul să înveţe să bată toaca. Cele mai bune lucrări au fost desemnate de către un juriu alcătuit din profesori, iar mai apoi premiate. Scopul acestui proiect a fost de a promova tinerii talentaţi,  de a le oferi oportunitatea să socializeze, dar şi promovarea tradiţiilor şi valorilor autentice maramureşene.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.