În localitatea Buzeşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane.Un tânăr de 28 de ani din Baia Mare, a condus un autoturism pe DJ 108A, spre comuna Fărcaşa. Ajuns la intrarea în localitatea Buzeşti, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure suficient şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de o băimăreancă de 60 de ani, ce se afla angajat în depăşirea sa.
După impact, maşina condusă de băimăreancă a fost proiectată în şanţul din stânga drumului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto şi a celor două pasagere din autoturismul condus de aceasta.
Persoanele rănite au fost transportate la spital unde li s-au acordat îngrijiri medicale iar pasagerele au rămas internate.
Cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsurile legale.

Lasa un raspuns