Vremea a fost deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. La miezul nopţii, valoarea temperaturii aerului la Târgu Lăpuş indica minus 22 grade Celsius. A fost aşa cum au prognozat meteorologii, cea mai friguroasă noapte din perioada avertizării cod portocaliu de ger persistent. Cerul a fost mai mult degajat. Vântul a suflat în general slab. Stratul de zăpadă măsura aseară, la munte, 35 cm la Iezer. Temperaturile maxime au fost cuprinse între -7 grade Celsius şi -2 grade Celsius. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe sectoarele publice de drumuri din zona de deal şi de munte.
Conducătorii auto întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm pe DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km 180). Celelalte sectoare de drumuri naţionale din judeţ au carosabilul curat şi uscat. Nu a fost nevoie de intervenţie cu material antiderapant. Cerul este senin acum pe toate sectoarele de drumuri naţionale din judeţ, iar vizibilitatea în trafic este bună.
Temperaturile scăzute, coroborate cu umiditatea râului şi curenţii de aer rece au favorizat formarea unor porţiuni de drum cu gheaţă pe DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic, dar şi pe DJ109F, sectorul de la pârtiile de schi, în vârful dealului şi până la canton. Angajaţii societăţii care întreţin şi asigură viabilitatea celor trei drumuri judeţene au intervenit şi împrăştiat preventiv trei tone de material antiderapant pentru a înlătura gheaţa de pe carosabil. S-a lucrat pentru lărgirea carosabilului în zona montană a oraşului Cavnic, până la intersecţia cu Pasul Roata. Acum carosabilul celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185) este curat şi uscat, însă alternează şi cu tronsoane de carosabil umed în zona de pădure şi a podeţurilor. Pe marginea drumului judeţean DJ109F mai sunt formate porţiuni de gheaţă.
Pe celelalte sectoare de drumuri judeţene, angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au intervenit cu trei utilaje şi au răspândit nouă tone de material antiderapant pentru combaterea poleiului. Pe sectoarele de drumuri judeţene aflate în administrarea societăţii circulaţia rutieră se desfăşoară fără probleme, carosabilul fiind curat şi uscat. Pe sectoarele din zona de munte se circulă în condiţii de iarnă.
Rămân închise pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
Maramureş: – 29 de grade Celsius s-au înregistrat în această dimineaţă la Târgu Lăpuş

Lasa un raspuns