Luni 19 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri au executat două mandate de arestare.
Unul dintre aceste mandate a fost emis pe numele lui Daniel K., de 23 ani, din Baia Mare, de către Judecătoria Baia Mare. Cel în cauză este condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei. Al doilea mandat de executare a pedepsei cu închisoarea este pe numele lui Cosmin I., de 27 ani, din Baia Mare, care a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureş. Bărbatul este condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei, conform unei sentinţe judecătoreşti rămase definitivă.

Lasa un raspuns