Pentru a face faţă majorărilor de salarii și pensii, Guvernul Tudose ia măsuri care duc la distrugerea economiei româneşti, susține liderul liberalilor, Ludovic Orban. În acest sens, președintele Partidului Național Liberal atrage atenția, spre exemplu, asupra ”șmecheriei fiscale”, spune el, pe care vor să o facă guvernanții, și anume transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.
Prin acest transfer al contribuțiilor de la angajator la angajat, Orban susține că se urmărește, de fapt, un ”mișmaș fiscalo-bugetar”.
”Omului să i se spună: ți-am majorat salariul brut cu 22,5% sau 25% dar, de fapt, majorarea salariului net, să fie de 3-4%. În momentul în care ți se transferă cotele de contribuții pe care le plătea angajatorul – contribuțiile de pensii, contribuțiile de sănătate și contribuțiile de șomaj – practic îți crește salariul brut, pentru că îți intră în salariul brut cotele pe care le plăteau angajatorii până atunci. Asta înseamnă că îți crește, de fapt, salariul brut. Pe salariul brut se aplică impozitul pe venit. Aplicându-se impozitul pe venit pe o sumă mai mare, care e salariul brut, se va lua o sumă mai mare de bani în raport de suma de bani care se lua anterior transferului acestor cote de contribuții ale angajatorului către angajat”, a explicat președintele PNL, Ludovic Orban.
Orban a mai subliniat că și contribuțiile se calculează raportat la salariul brut.
”Și contribuțiile, deși vor scădea să spun cu 4,2 puncte procentuale, ca și cuantum general vor crește. Ca atare, salariul net va scădea. Dacă rămâne cota de impozitare de 16% și PSD-ul nu aplică promisiunea fantasmagorică ca cei care câștigă până în 2.000 de lei să nu mai plătească impozit, care mi se pare o aberație, vă spun sincer, în nicio țară din lumea asta nu există acest sistem. Adică sistemul de bază este că orice venit se impozitează, echitatea fiscală care există în toate națiunile democratice este că orice venit se impozitează. Nu poți să scutești de impozit pe cei care câștigă sub 2.000 de lei. Pe ce principiu? Atunci hai să îi scutim pe toți. Dacă nu vor aplica această măsură și vor păstra cota de impozit de 16%, pentru multe categorii de salariați, salariile vor scădea în net, adică banii care îi vor lua în mână”, a mai spus Orban.
Prin aceste măsuri, guvernanții vor să crească veniturile la bugetele de pensii, șomaj și sănătate ale statului, susține Orban.

Lasa un raspuns