Ultimele statui monumentale din epoca sovietică rămase în capitala lituaniană Vilnius, reprezentând patru perechi de soldați, studenți, muncitori și agricultori, au început să fie demolate luni, la un sfert de secol de când Lituania și-a proclamat independența de fosta URSS și pe fondul noilor tensiuni cu Rusia după anexarea de către aceasta a peninsulei ucrainene Crimeea, relatează Reuters.
‘Statuile reprezintă o minciună. Portretizarea eroică a poporului sovietic, totul este o minciună. Statuile sunt o batjocură la adresa oamenilor reali care au trebuit să trăiască în perioada sovietică’, a declarat pentru Reuters primarul Remigijus Simasius, înainte ca primul monument, înfățișând doi soldați, să fie coborât de pe soclu într-o cușcă de metal.
Autoritățile din Vilnius, oraș aflat acum la frontiera estică a Uniunii Europene și a NATO, susțin însă că statuile vor fi îndepărtate în primul rând din motive de sănătate publică și de siguranță, nu din rațiuni politice, începându-se cu monumentul dedicat soldaților pentru că era cel mai degradat.
‘Nu intenționez să arunc cu bani publici pentru a le renova și a le aduce înapoi’, a explicat Simasius.
Statuile lui Lenin și ale altor figuri politice au fost îndepărtate după destrămarea Uniunii Sovietice.
Fanii muzicii rock au convins municipalitatea să ridice în schimb un monument dedicat lui Frank Zappa, văzând în opera experimentală a acestuia un simbol al libertății după comunism.
Însă cele patru perechi de statui — ridicate în 1952, la scurt timp după ce forțele sovietice au anihilat rezistența armata lituaniană împotriva anexării țării — au rămas pe loc, pe un pod din centrul orașului. Localnicii spun că păstrarea lor a fost, parțial, un semn de respect față de artiștii lituanieni care le-au sculptat.
Majoritatea celorlalte monumente sovietice au fost mutate într-un parc tematic, dar primarul Simasius a declarat că nu a decis deocamdată care va fi în continuare soarta statuilor de pe pod.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
LITUANIA: Ultimele statui monumentale sovietice din Vilnius, demolate după 25 de ani de la proclamarea independenței

Lasa un raspuns