După ce s-au bucurat de mai multe zile de vacanță, pentru elevi urmează mai multe weekenduri cu cursuri de această dată. În perioada următoare se va începe recuperarea orelor, astfel că sfârșitul de săptămână va veni la pachet cu încă o zi de școală, iar cei care vor chiuli se vor alege cu absențe.
Dacă profesorii au fost îngăduitori cu elevii în zilele în care a fost frig și s-au suspendat cursurile, nu la fel de îngăduitori vor fi și în sâmbetele în care se vor face recuperări. Cursurile vor începe de la ora 08:00 dimineața, iar cei care nu vor veni la școală vor primi absențe ca în orice altă zi de școală. În ceea ce privește motivarea absențelor, și acest lucru va fi mai greu pentru elevi.
„Dacă s-a hotărât în consiliul de administrație că într-o sâmbătă se recuperează orele din una din zilele săptămânii în care au fost suspendate cursurile, atunci în acea sâmbătă se pun absențe la fel ca în orice altă zi de curs. Motivarea absențelor se face după o procedură foarte clară. Motivare prin scrisoare, o cerere adresată de către părinți, într-un număr limitat de ore dintr-un semestru sau cu adeverință medicală eliberată de către medicul de familie care atestă faptul că în acea zi elevul a fost în imposibilitatea de a veni la ore”, a explicat Vasile Mih, directorul Colegiului Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației.
Elevii trebuie să recupereze orele din 5 zile de școală. Inspectoratul Școlar a lăsat fiecărei şcoli libertatea de a stabili programul după care se recuperează orele.

Lasa un raspuns