La Liceul "Regele Ferdinand" se desfășoară cea de-a IV-a ediție a concursului de creație literară "Scriitor pentru o zi"

La Liceul "Regele Ferdinand" se desfășoară cea de-a IV-a ediție a concursului de creație literară "Scriitor pentru o zi"

Catedra de limba şi literatura română de la Liceul Regele Ferdinand şi Centrul de Excelenţă din  Sighetu-Marmaţiei, anunţă organizarea celei de-a patra  ediţii a  Concursului de creaţie literară "Scriitor pentru o zi", în perioada noiembrie – decembrie 2011.

Argument
Finalitatea majoră a studiului limbii şi literaturii române este, la ora actuală, formarea competenţei de comunicare şi a celei culturale. Din dorinţa de a stimula motivaţia pentru lectură şi scriitură, Liceul Regele Ferdinand, în colaborare cu I.S.J. Maramureş şi Centrul Judeţean de Excelenţă Maramureş, organizează anul acesta cea de-a patra ediţie a Concursului de Creaţie Literară "Scriitor pentru o zi". Concursul se adresează elevilor din clasele a VII-a – a XII-a, care au ca preocupare comună scrisul. Prin intermediul acestui concurs se urmăreşte atât dezvoltarea deprinderilor elevilor de producere de texte (mesaje) scrise, literare/ nonliterare, cât mai interesante, mai variate, adecvate unor situaţii de comunicare diverse, cât şi stimularea creaţiei de valoare.
Regulament               
Pentru această ediţie, ca şi pentru cele precedente, cerinţa este unică – producere de text literar/ eseu, pornind de la un fragment dat. Fragmentul ales de această dată este dinMircea Cărtărescu, A patra inimă, din volumul Care-i faza cu cititul?, Editura Artur, 2010.
Provocarea adresată elevilor este de a răspunde, printr-un eseu de 2 – 4 pagini, întrebării „Care este cartea care v-a marcat copilăria/ adolescenţa?”
„Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în acestă lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu lumea în care trăim, altele sunt locuite de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.”
Mircea Cărtărescu, A patra inimă, din volumul Care-i faza cu cititul?, Editura Artur, 2010
Imaginaţi-vă, pentru o zi, că sunteţi mari scriitori. Aţi scris deja câteva cărţi, sunteţi cunoscut şi recunoscut de publicul cititor. La o întâlnire cu membrii unui cerc de lectură vi s-a pus întrebarea: „Care este cartea care v-a marcat copilăria/ adolescenţa?
Răspundeţi acestei întrebări într-un eseu în care să prezentaţi cartea care v-a marcat copilăria/ adolescenţa. Când aţi citit-o, ce vă amintiţi în legătură cu ea, ce emoţii v-a stârnit, în ce fel v-a schimbat…
Puteţi folosi ca sursă de documentare volumul Care-i faza cu cititul?, Editura Artur, 2010, dar şi:
Lectura pe înţelesul tuturor, Nicolae Manolescu, Aula, 2004.
Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Italo Calvino, Editura Polirom, 2006.
Ce rost mai are să citim literatură ?, Sanda Cordoş, Compania, 2004.
Combustibilii, Amelie Nothomb, Editura Polirom, 2008.
Exuvii, Simona Popescu, Editura Polirom,2007.
Cãrţile care ne-au fãcut oameni, editor Dan C.Mihãilescu, Editura Humanitas, 2010
Condiţii de participare:
Poate participa orice elev din clasele VII – XII.
Lucrările, în format electronic, atent redactate, cu caractere româneşti, vor fi trimise pe adresa concursului: scriitorpentruozi@yahoo.com ca document ataşat.
Textele se vor încadra între două – patru pagini (Microsoft Word/ Times New Roman/ corp de literă 12/ tehnoredactată la 1,5 rânduri).
Datele personale, de identificare (numele şi prenumele/ clasa/ şcoala/ adresa şcolii/ profesor îndrumător), vor fi trecute pe ultima pagină a lucrării.
Termenul pentru trimiterea lucrărilor este 31 decembrie 2011.
Lucrările care nu respectă cerinţele impuse vor fi eliminate din concurs.
Jurizarea se va face pe două niveluri : a. clasele VII – IX şi b. clasele X – XII.
Juriul concursului, alcătuit din personalităţi literare maramureşene şi reprezentanţi ai organizatorilor, va acorda diplome câştigătorilor, precum şi adeverinţe de participare profesorilor îndrumători. De asemenea, organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica fragmente din lucrările premiate în reviste de specialitate locale şi naţionale, odată cu relatările despre desfăşurarea concursului, drept acţiune promoţională pentru buna mediatizare a acestei manifestări culturale.Lucrările, în format electronic, atent redactate, cu caractere româneşti, vor fi trimise pe adresa concursului: scriitorpentruozi@yahoo.com ca document ataşat. Textele nu vor depăşi 5 (cinci) pagini (Microsoft Word / Times New Roman / corp de literă 12 / tehnoredactată la 1,5 rânduri).
Datele personale, de identificare (numele şi prenumele / clasa / şcoala / adresa şcolii / profesor îndrumător), vor fi trecute pe ultima pagină a lucrării. Termenul limită pentru trimiterea lucrărilor este 31 decembrie 2011.Pentru relaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi organizatorii la adresa: scriitorpentruozi@yahoo.com, Catedra de limba şi literatura română a Liceului Regele Ferdinand(responsabil prof. Mihaela Sautriot).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.