În data de 14 martie, în jurul orei 20.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a depistat pe raza localităţii Crăciuneşti, jud. Maramureş, un autoturism marca Audi A4 care staţiona şi în care au fost observate mai multe colete cu ţigări.
Maşina în cauză a fost dusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar în urma controlului efectuat asupra acesteia, pe bancheta din spate şi în portbagaj, au fost descoperite 3.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană a căror valoare se ridică la suma de 27.300 lei.
În continuarea verificărilor, a fost identificată o persoană care este implicată în activitatea infracţională, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 13.000 de lei, folosit la transportul ţigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Lasa un raspuns