Subcomisarul Florin Orban și subinspectorul Bogdan Pop au cel puțin o vocație comună: judo. Cei doi ofițeri de poliție au participat în cursul săptămânii trecute la Campionatul Național de judo organizat de Ministerul Afacerilor Interne. Au revenit acasă cu medalii: argint și bronz.
La competițe au concurat peste 100 de polițiști, jandarmi și pompieri din toată țara, în sala de sport „Șerban Vodă Cantacuzino” din Călimănești, județul Vâlcea. Orban a obținut medalia de argint la categoria -81 kg, +35 ani, iar Pop medalia de bronz la categoria –81 kg, -35 ani.
“Practic cu consecvență judo din 1995. Pe parcursul anilor am experimentat emoțiile participării la diferite tipuri de competiții și m-am bucurat de multiple titluri care mi-au adus recunoaștere. Am fost multiplu medaliat la campionatele naționale de judo, la Unifight 2015 – 2016, campion de două ori în Elveția și o dată în Franța”, a precizat Orban.
“De aproximativ 20 de ani practic judo și am obținut numeroase medalii la Campionatele Naționale și Campionatele Balcanice. 13 ani am practicat acest sport la nivel de performanță, iar acum mă regăsesc în postura de antrenor. Este o plăcere pentru mine să transmit mai departe secretele acestui sport, aceasta fiind și una dintre atribuțiile mele în cadrul serviciului în care îmi desfășor activitatea”, a declarat Pop.
Sursa: IPJ Maramureș
Lasa un raspuns