JO PARIS 2024: Jaqueline Cristian, victorie mare la debutul său olimpic

Arena Suzanne-Lenglen de la Roland Garros a fost un vuiet continuu sâmbătă, în timpul meciului dintre Jaqueline Cristiaan și franțuzoiaca Caroline Garcia, din primul tur al turneului olimpic de tenis de la simplu fete. Aproape 10.000 de suporteri au urlat, au cântat, au aplaudat și au ovaționat fiecare punct câștigat de favorita lor – se arată pe pagina de Facebook a COSR.

Atmosfera a fost mai degrabă de meci de fotbal decât de tenis. În acel vacarm, românca a pierdut primul set, cu 5-7, dar a revenit spectaculos și le-a câștigat destul de lejer pe următoarele două, 6-3, 6-4.

”Am făcut câteva mici greșeli, în primul set, dar știam că pot să revin, pentru că mă simțeam în formă. Nu m-am simțit deloc inferioară că adversara mea era mai bine clasată și avea așa susținere din partea publicului. Am mai jucat la Roland Garros pe arena Lenglen, știam că va fi nebunie, dar mie așa îmi place. Când spectatorii strigau ”Alle, Carolina!, ”Alle le Bleu!” ”Bravo, Carolina!” mă gândeam că strigătele și aplauzele sunt pentru mine. M-am hrănit cu vuietul sălii și cu încurajările pentru Garcia!”, a spus veselă, imediat după, meci Jaqueline.

Jaqueline Cristian va juca în următorul tur cu o altă sportivă titrată, nemțoaica Angelique Kerber.

Sursa: COSR

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.