VIDEO | JANDARMERIA MARAMUREȘ: Recomandări care să ajute în situația întâlnirii cu ursul

Deoarece prezența ursului este tot mai des semnalată în anumite zone de munte, localități, gospodării, Jandarmeria Maramureş transmite câteva recomandări folositoare pentru a preveni unele incidente nedorite şi pentru a evita producerea unor situaţii periculoase, reguli ce sunt menite să ajute în situația întâlnirii cu ursul sau cu alte animale sălbatice.

”Ursul foloseşte un teritoriu întins, astfel existând o probabilitate crescută de interacţiune a omului cu ursul, atât datorită folosirii aceloraşi habitate naturale cât şi utilizarea ca hrană de către urs, a culturilor agricole, livezilor, animalelor domestice, precum şi a deşeurilor. Pentru a evita atacul ursului, se interzice cu desăvârşire hrănirea animalului sau apropierea de acesta, pentru fotografii sau din alte motive. Ţineţi cont de faptul că ursul vă va ocoli, dacă şi dumneavoastră veţi face la fel. Faceţi-vă semnalată prezenţa vorbind, pentru ca animalul să nu fie luat prin surprindere şi să vă poată evita. În cazul în care se apropie de dumneavoastră, încercaţi să păreţi cât mai mari, prin ridicarea braţelor deasupra capului. Să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte și să nu vă bazați că este suficientă distanță până la urs, să vă îndepărtați de el. Să vă păstrați calmul și să nu fugiţi, ursul fuge mult mai repede decât omul, prin fugă instinctul de vânătoare se va activa şi atunci va ataca”, a explicat Radu Vasile Nicolae, purtător de cuvânt IJJ Maramureș.

În cazul în care vă întâlniți cu ursul solicitați sprijin apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.