În această dimineață, a fost sesizată, prin 112, producerea unui accident rutier pe DN 18B, în localitatea Groși. ”În eveniment au fost implicate două autocare și un autoturism. La locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Baia Mare, cât și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean”, informează ISU Maramureș.
”La sosirea forțelor de intervenție, la fața locului se aflau doar conducătorii auto ai celor trei autovehicule implicate. Cele aproximativ 50 de persoane transportate de autocare, se pare că au fost preluate de alte mijloace de transport și și-au continuat deplasarea, nefiind sesizate victime”, transmite sursa citată.
O femeie a fost transportată la spital, prezentând traumatisme minore.
Sursa: ISU Maramureș

Lasa un raspuns