Ieri, în timp ce desfășurau activități preventive într-un tren care circula pe ruta Timișoara Nord – Baia Mare, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au observat pe holul unui vagon un troler abandonat. De îndată, polițiștii au desfășurat activități de cercetare și au identificat proprietara bunurilor, o tânără de 25 de ani, din județul Satu Mare.
„Astfel, polițiștii au procedat la predarea bunurilor găsite și a sumei de bani (un portmoneu cu peste 2000 de lei – n.r.), demonstrând că spiritul civic și profesionalismul îi caracterizează și îi urmează zi de zi”, informează IPJ Maramureș.
În acest context, polițiștii încurajează toți cetățenii să anunțe de fiecare dată autoritățile, atunci când găsesc bunuri pierdute, astfel încât acestea să poată fi returnate în cel mai scurt timp proprietarilor.
Sursa foto: IPJ Maramureș
Citește și:

Lasa un raspuns